În urma descoperirilor arhiologice sa constatat că pe terenul  unde se află acum satului Coşerniţa, r-nul Floreşti, prima aşezare umană a avut loc mai mult de 8 mii de ani în urmă.  Obiectele păstrate confecţionate din lut, cremene ne demonstrează faptul  că ele sînt tipice pentru epoca mezolitului, mileniile XII-VI î. Hr. Primul sat populat de agricultori  a fost întemeiat cu 5 mii de ani în urmă. Îndeletnicirea lor era creşterea culturilor agricole şi vităritului. Următoarele trei sate sau format  aproximativ cu  3300 ani în urmă. Atît primile sate cît şi celelalte au fost arse de nomazi. Un alt sat a fost fondat după ce Dacia lui Decebal a fost cucerită de Imperiul Roman, dar iarăşi dezvoltarea lui a fost oprită de năvălirea Hunilor în a. 376 e.n. În cele din urmă a fost pustiit şi ars.  Invazii a triburilor nomade au fost şi mai tîrziu cu peste 600 ani în urmă ele venind după pradă tocmai din  cîmpiile asiatice.  Şi astăzi se păstrează pe moşia satului 10 movile funerare în care au fost înmormîntaţi nomazii răpuşi de băştinaşi.

Satul Coşerniţa este atestat documentar din secolul  XVI. După cum ne mărturiseşte Radu Rosseti în cartea sa “ Pămîntul, sătenii şi stăpînii în Moldova” editată în anul 1907 seliştea Coşerniţa aparţinea renumitului cronicar Miron Costin care stăpînea numai într-un singur ţinut 15 sate. Pe cînd era în viaţă bătrînul cronicar Miron Costin Coşerniţa fiinţa, deci e lesne de susţinut fără ecnivoc Dicţionarul statistic al Basarabiei editat în anul 1923 la Chişinău ne spune despre aceia, că anul întemeierii s. Coşerniţa este anul 1542.

         În anul 1774 pe moşia Coşerniţa se aflau 64 de ogrăzi cu tot atîţia capi de familie, printre care 23 statornici din bejenari: 12 din ‚ţinutul Hotin, 2- sosiţi din tîrgul Suceava, 9- veniţi din Ţare Leşască. Peste 9 ani, moşia Coşerniţa trecu în posesia lui Enache Kant, vel vistier, mare tezaurier care „aduna veniturile ţării şi le foloseşte conform ordinului domnitorului” ( Dmitrie Cantimir).

         În anul 1786 a fost construită o biserică din lemn. Preotul ei, Feodor Belozerschi, în 1742, izgonit de enoriaşi, trecu Nistrul la Iampol.

        Biserica actuală “ Trei Ierarhi “ a fost construită  cu cheltuiala boierului Vasile Sulgher sa sfinţit în toamna anului 1812. În curînd aici făcea slujba 3 preoţi, un diacon şi un ponomar ( Revista “Arhivele Basarabiei”, Chişinău, 1913, nr.4, pag.324)

         În anul 1858 Coşerniţa avea o populaţie de 780 de locuitori dintre care 399 de bărbaţi şi 381 de femei şi făcea parte din volostea Văscăuţi.

         În anul 1862 în sat a fost deschisă şcoala parohală bisericască.

          Şcoala de alfabetizare, avîndu-l  învăţător pe Simion Luchianov, a fost inaugurată pe banii sătenilor 1889. Localitatea număra pe atunci deja 202 familii, 440 bărbaţi şi 452 femeu.

         În 1897 pentru prima dată în Imperiul Rus s-a efectuat înregistrarea separată a localităţilor ce aveau mai mult de 500 de oameni. S. Coşerniţa în acel moment avea 1139 de suflete, dintre care 589 bărbaţi şi 550 femei. De credinţă ortodoxă 1128 persoane.

        Dicţionarul geografic  al Basarabiei, editat de scriitorul şi savantul Zamfir Arbore în 1904 la Bucureşti, e zgîrcit la informaţii şi ne comunică doar atît; „ Coşerniţa sat în judeţul Soroca, volostea Văscăuţi, aşezat în valea Hîrtop. Are 198 de case, cu o populaţie de 110 suflete răzeşi, biserică, şcoală elementară rusă, 334 vite mari.”

       Cîţi-va ani satul rămăsese fără şcoală şi  în anul 1910 zemstva judeţului Soroca a luat în dizbatere problema şcolii  şi la 1 septembrie trimise în sat 2 învăţători , pe Victor şi Maria Caisîn, care au adunat în clase 55 de băeţei şi 12 fetiţe. Gazeta „ Bessarabsskaia jizni “  din 1 februarie 1911 scria „ La Coşerniţa se dă antrepriză construcţia unei şcoli din Piatră cu două complete de clasă în sumă de 7791 ruble”. Iar în numărul din 5 mai , acelaşi  ziar comunica: „Patron al  şcolii de zemstvă din Coşerniţa este numit proprietarul Constantin Brizovschi”. În anul de învăţămînt 1912-1913 frecventau lecţiile de acum 65 de copii.

       În anul 1910 Coşerniţa număra 1268 de locuitori, care veţuiau în 240 de case. Poşta se afla în tîrgul Vertiujeni, spitalul de circumscripţie- la Cotiujenii Mari. Funcţiona o moară cu aburi şi fabrica de alcool. Comerciantul  Iţîc  Goldenfeld se pricopsise aici cu 2217 desetine de pămînt , sădise plantaţii intense de pomuşoare destinate pentru fabricarea alcoolului.

       Statistica anului 1923  schisează un portret social-economic întregit al localităţii: „ Coşerniţa.  Regiune de deal. Înălţimea Dealului de Nord are 330 de metri de asupra mării. Clădiri 500. Locuitori:  bărbaţi 1888, femei 2038, în total 3926. O fabrică de spirt, moară de aburi, 2 mori de benzină,  2 mori de vînt,  cooperativă de consum “Reciproc” ( 1917), şcoală primară mixtă, biserică ortodoxă, post de jandarmi, poştă rurală, primărie”. ( Dicţionarul statistic al Basarabiei, Chişinău, 1923, pag. 546-547 ).

        În anul 1933 cei mai înstăriţi oameni din sat erau evreii Avram, Izrael, şi Leon Goldenfeld, Haia şi  Mahlea Rabinovici, care posedau cîte 100 ha de pămînt arabil fiecare, plus 8 ha de vie.

      Perderi colosale a suferit localitatea în anii cumpliţI de război, foamete şi deportări. La 1 august 1949 în sat locuiau doar 2211 cetăţeni, cu 1715 mai puţini decît în anul 1923. Din 129 de bărbaţi, mobilizaţi pe front în anii 1941-1945,  74 îşi dorm somnul eternităţii în mormintele frăţeşti  împăştiiate prin toată Europa.

     ÎN anul 1953 a fost format colhozul “ Jdanov “ care în anul 1989 a fost reorganizat în colhozul “ Moldova “.

     În anul 1971 Coşerniţa numără 2757 de locuitori care erau întruniţi în colhozul „ Jdanov „ “  ce era dotat cu tehnică şi chimicale, avînd 15 specialişti cu studii superioare , producea prin anii   1970-1986 producţie în valoare de peste 1 mln ruble, costul mijloacelor fixe fiind de peste 1.8 mln. ruble. În acea perioadă a activat ca preşedinte de colhoz Postoroncă Vasile A.  Acasta  a  permis gospodăriei să construiască mai multe obiecte de menire social-culturală, printre care căminul cultural, casa ceremoniilor, 2 magazine, şcoală nouă, casă pentru tinerii specialişti, multe clădiri cu destinaţie agricolă.

 Conform recesămîntului din a. 2004 populaţia era de 1859 de locuitori: dintre care bărbaţi – 892, femei – 967.  Dacă să luăm componenţa pe naţionalităţi, atunci era următoarea: moldoveni/romîni – 1841, ceia ce alcătueşte 99,03%, ucraineni – 5, respectiv 0,27%, ruşi – 9, respectiv 0,48%, bulgari 2, respectiv 0,11%, polonezi – 1, respectiv 0,05%, şi alte naţionalitţi – 1, respectiv 0,05%.